joi, 25 octombrie 2012

Dialog între o Soră Mason şi o profană

 
Profană: Ştiu ca sunteţi Mason! Se spun atâtea despre dumneavoastră! Ce mult mi-ar place să-mi raspundeţi la anumite întrebări, deşi nu cred că sunt autorizată pentru aşa ceva.
Sora Mason: Din contră,  întrebaţi-mă!
P: Mă surprindeţi! Înţelesesem că Masonii sunt obligaţi să păstreze o discreţie extrem de severă.
 
M: Aceasta se referă la chestiunile interne ale Ordinului, la fel ca şi oricare altă organizaţie
 
P: Atunci să începem, ce scopuri urmăreşte Masoneria? 
 
M: Lucrăm pentru înobilarea umanităţii şi dorim să contribuim pentru ca Libertatea, Toleranţa şi Fraternitatea să înceteze a fi doar o utopie şi să se extindă de fiecare dată tot mai mult în lume. 
 
P: Dumneavoastră spuneţi că "lucraţi"! Ce fel de lucrări sunt acestea?
M: Lucrăm asupra conştiintei noastre interioare ca şi stimul de dezvoltare morală şi intelectuală. Făcând astfel ca Lojile noastre să fie centre de uniune care să permită o legatură de prietenie adevarată între persoane şi să promoveze orice operă şi ideie atât în plan practic, cât şi teoretic, de pe urma căreia să beneficieze membrii institutiei la fel ca şi restul societăţii.
P: După părerea dumneavoastră unde se află baza adevaratei morale?

M: În interiorul conştiinţei noastre şi în cadrul fundamentelor etice şi culturale ale umanităţii.
P: Se zice că sunteţi o asociaţie religioasă şi politică.
 
M: Nu, în niciun caz! Tocmai în reuniunile noastre este interzis să se vorbească despre religie şi politică. Noi suntem respectuoase vizavi de toate credinţele religioase şi admitem în cadrul instituţiei noastre orice formă de gândire care face parte din cadrul convieţuirii democratice. 

P: Dar necătând la aceasta, se zice ca nu sunteţi deloc religioase!
 
M: Eu aş spune invers! Masonul este cel care în procesul căutarii adevărului ajunge să fie mai spiritual. 
 
P: Se zice că există o "Direcţie Supremă" în cadrul Ordinului, care ascunde secrete.
M: O asemenea "Direcţie supremă" nu există! Nu există decât asocieri de Loji ca în oricare alt stat sau ţară. Relaţiile internaţionale se stabilesc doar între diverse asociaţii în acelaşi mod ca şi relaţiile diplomatice între puteri sau naţiuni pentru a guverna congrese, pentru a schimba informaţii sau a coordona acţiuni de interes comun pentru toţi membrii.
P: Am auzit că Masoneria nu exista doar în România,i ci se extinde şi în alte ţări.
M: Masoneria este stabilită în peste 150 de ţări, de-a lungul întregii lumi libere, contând pe mai mult de zece milioane de membrii şi membre, respectaţi şi respectate pe plan internaţional de către guverne şi organizaţii, graţie înaltei formări morale şi etice.
P: Nu aspiraţi în acelaşi timp şi la o fraternitate universală în sens politic?
M: Sigur că da, noi promovam democraţia şi respectul Legii şi autorităţii legitim constituite, proclamăm anumite principii care trebuie să ghideze conduita umană şi socială. Desigur că promovăm pacea şi solidaritatea.
P: Ce alte calităţi specifice consideraţi că sunt necesare pentru a fi admisă?
M: Cine doreste să intre în Masonerie trebuie să fie un om liber, fie el femeie sau barbat, tolerant, tenace şi permanent în căutarea Adevărului, asta deoarece aşa cum spunea cineva, doar adevărul ne va elibera.
P: Se zvoneşte frecvent că vă denumiţi între voi Fraţi şi Surori...
M: Suntem Fraţi şi Surori în sensul conştiinţei dorinţelor noastre interioare; suntem pentru idealul nostru comun de fraternitate şi solidaritate printre oameni; de asemenea, menţinem acelaşi sens al umanităţii pentru o lume unde tronează Concordia şi Pacea.

P: Masoneria este o societate secretă?
M: Mai bine zis discretă!
P: Dar există Masoni care nu reunesc aceste virtuţi pe care le proclamaţi!
M: Suntem oameni, nu suntem departe de slăbiciunile umane. Însă atunci când suntem admişi în cadrul Insitutuţiei, suntem supuşi studiului şi lucrăm perseverent pentru perfecţiunea umană. Aceasta este calea noastă. Este obiectivul nostru.

P: Ce părere aveţi despre faptul că Masoneria este o societate atât de veche dar care a supravieţuit în timp?
M: Universalitatea idealului Masonic, soliditatea structurii  sale de-a lungul timpului au fost întotdeauna prezente în procesul evoluţiei umanităţii. Masoneria este o societate de gândire ţi reflecţie a imaginaţiei. Şi prin ea au trecut oameni de diverse tipuri de cunoaştere umană care sunt adevarate exemple pentru acest lanţ uman care se numeşte Masonerie.
P: Acum văd lucrurile mult mai clar! Vă mulţumesc pentru răspunsuri!

M: Nu-mi mulâumiţi mie, ci dumneavoastră pentru că doar căutând găsim adevărul, iar dumneavoastră vă aflaţi pe drumul cel bun. într-un final cu toţii ajungem în acelaşi loc!
 
 
 

marți, 16 octombrie 2012

MASONULE ÎMBUNĂTĂŢEŞTE-TE PE TINE ÎNSUŢI!


Vedem în mod constant în Atelierele noastre Masoni care luptă pentru a li se oferi o demnitate în Lojă, lupte feroce între Fraţi sau Surori, care în final se terminăcu diviziuni dureroase.

Astfel în Masonerie cultul personalităţii cedează, însă aceasta este o capcană concepută pentru a ne expune aşa cum suntem, scoţându-ne în evidenţă în faţa celorlalţi. Ştim că sunt demnităţi cu responsabilitate şi nu de luptă, însă noi nu le vedem astfel. Cei care caută o astfel de luptă sunt cei care au eşuat în lumea profană, sunt părinţi răi şi cetăţeni oribili.

Însă le place foarte mult pompa şi aplauzele chiar dacă ştiu că în Lojă se joacă o farsă, că înaltele grade sunt nesemnificative şi demnităţile sunt de o importanţă minoră, iar toate acestea nu-i interesează. Dar în final, ceea ce devenim este suficient în cadrul Masoneriei şi cunoaştem că realitatea marii Opere Masonice se îndeplineşte în interiorul profund al fiecărui Mason, învingându-şi pasiunile şi impulsurile emoţionale negative. Şi cu toate acestea, ştim că orice în Masonerie are sens, chiar şi cele mai nesemnificative lucruri.

Dacă vrei să-l faci fericit pe un imbecil în cadrul masoneriei, atunci fă-l să creadă că este fericit, oferă-i diplome, multe grade, posturi, titluri pompoase, putere, adulaţii, cadouri, decoraţiuni, onoruri, recunoaşteri etc.

Acum, dacă vrei sa-l faco pe un Mason real şi autentic, arată-i că... te slefuieşti pe tine însuţi în mod constant. Un Mason este creatorul condiţiilor, iar aceste condiţii duce la producerea de situaţii. Situaţiile speciale generează fructe. Lumea aşa cum şi-o imaginează un Mason este în general o posibilitate, nu un fapt. Aceasta este pentru majoritatea oamenilor lumea aşa cum este... aşa cum este şi trebuie să fie un punct de pornire.

Însă pentru un Mason care visează la o lume mult mai bună, primul pas este: MASONULE ÎMBUNĂTĂŢEŞTE-TE PE TINE ÎNSUŢI!


Gala Concert CRĂCIUN PENTRU TOTŢI


Identitatea de viziune asupra fenomenelor sociale a unui important număr de intelectuali a dat naştere Grupului “SOLIDARITATEA CULTURALĂ ROMÂNĂ”, urmat de formarea unei organizaţii non guvernamentale, numită “SOLIDARITATEA CULTURALA PENTRU ROMANIA ARS XXI”.

Obiectivul iniţial al acestei Fundaţii era organizarea unor evenimente artistice si culturale, în scopul atragerii tuturor celor doritori sa îşi exprime solidaritatea activa cu o multitudine de fenomene sociale actuale şi care, din nefericire, lasă indiferenţi tocmai pe aceia ce au un trai îndestulat şi lipsit de griji.

Activitatea Fundaţiei „SOLIDARITATEA CULTURALA ROMANA” (SCR) s-a dezvoltat în doua direcţii principale, ambele orientate spre operele de caritate… Îngrijirea medicală în spitale şi clinici şi Organizarea unor evenimente artistice şi culturale în scopuri caritabile.

Copyright © Anca Nicolescu. All rights reserved.

  © Blogger template Writer's Blog by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP