Postări
A
se îndoi înseamnă a gândi, a-și pune întrebări. Spiritul nu progresează decât
punându-și întrebări, și nicidecum atunci când gândind în mod rațional deduce
logic rezultatele care nu rezultă din nimic în afara de ele înșele.
Raționamentul circular reduce câmpul de investigație și limitează gândirea. Dar
dacă a se îndoi înseamnă a gândi, a gândi înseamnă a se descoperi pe sine
(conform lui Descartes), dacă a se cunoaște pe sine înseamnă a cunoaște
universul și pe Dumnezeu (conform lui Socrate), a se îndoi înseamnă a-și
exacerba incapacitatea de a extrage adevărul din Minciună.
În acest sens, îndoiala nu se opune
adevăratei cunoașteri (atât cât poate ea exista), ci permite doar liberului
arbitru să se manifeste.
Este unul din motivele pentru care în Franc Masonerie apar mai multe
adevăruri în locul adevărului absolut care ar constitui astfel o doctrină și o
dogmă.
Rolul
îndoielii constă în faptul ca ea se opună sintezei aparente. Fiind utilizată
pentru ca mai apoi să fie evacuată, ea reprezintă o modalitate majoră de a se
interoga pe sine, interogare fundamentală a masonului în căutarea adevărului.
Dar
a spune "mă indoiesc", înseamnă deja că nu mă mai îndoiesc, iar a fi sigur de
îndoiala mea, este oare întotdeauna o certitudine? Iată expresia manifestării
jocului limbajului înșelător, al gândirii logice care ne conduce la
contradicții, incertidudini , adică la probleme insolubile. Ce
putem spune despre ceea ce nu putem spune? Ce înseamnă a vorbi? Arta retoricii
ne dă iluzia deținerii puterii de a rezolva acolo unde în realitate numai
evidențele sunt spuse.
Logosul, limbajul rațiunii este singura noastră unealtă
care ne ajută să progresăm pe calea universalului...speranța sau deșertăciunea
în a crede că putem cunoaște realitatea plecând de la singurul și unicul nostru
punct de vedere?
Utopie
și idealism sau autosuficiența și iluzia adevărului?
