Chiar dacă MLFR împlineşte anul acesta venerabila vârstă de 90 de ani, nu înseamnă că Marea Lojă Feminină a Romaniei nu este în pas cu evoluţia noilor tehnologii sau că am încetat a mai fi parte a societăţii de avantgarda, aşa cum este definită Masoneria.
Prin urmare am decis anul acesta să abordăm toate aspectele tehnice. Ne-am renovat site-ul şi am devenit active pe cele mai importante reţele sociale din lume precum YouTube, Twitter şi Facebook, asemenea instituţiilor şi organizaţiilor precum ONU, UNICEF sau UNESCO.
De asemenea, MLFR întreţine şi un blog ce primeşte update-uri zilnic sau de câteva ori pe zi, ţinând la curent membrele MLFR şi celelalte persoane interesate de activitatea noastră în plan naţional şi, mai ales, internaţional.
Personal am vrut sa fiu un exemplu în acest sens şi zilnic încerc să postez pe blogul personal pe care-l am. Prin newsletter-ul nostru lunar promovăm nu doar Marea Lojă şi valorile României, ci şi necesitatea comunicării şi informării la nivel masonic. Şi nu în ultimul rând, folosesc un smartphone, ceea ce-mi permite la orice oră din zi să rămân în contact permanent cu toate cele menţionate mai sus.