marți, 28 ianuarie 2014

1200 de ani de la moartea lui Carol cel Mare

Astăzi se împlinesc 1200 de ani de la moartea lui Carol cel Mare, un precursor al Europei Unite. A fost rege al francilor din 768 până la moarte, şi fondator al Imperiului Carolingian. În timpul domniei sale a cucerit Italia şi a fost încoronat Imperator Augustus de papa Leon al III-lea pe 25 decembrie 800, unii istorici văzând aceasta ca o încercare de a reînvia Imperiul Roman de Apus.


Imperiul Carolingian a fost în Europa, într-un anumit sens, un stat rival faţă de Imperiul Roman de Răsărit, cu capitala la Constantinopol (denumit şi Imperiul Bizantin). Carol cel Mare face parte din dinastia Carolingiană, şi este văzut uneori ca părintele fondator atât al Franţei cât şi al Germaniei, şi de unii istoriografi ca părinte al Europei. A fost primul conducător al unui imperiu în Europa occidentală de la prăbuşirea Imperiului Roman cu capitala la Roma.


vineri, 24 ianuarie 2014

La mulţi ani România, la mulţi ani români !

Mă unesc astăzi Surorilor mele din Marea Lojă Feminină a României şi Suveranilor Mari Inspectori Generai din Supremul Consiliu Feminin al României pentru a ura tuturor românilor un sincer La Mulţi Ani, cu ocazia sărbătoririi a 155 de ani de la Mica Unire.


Fie ca învăţămintele acestui important eveniment istoric să fie luat aminte nu doar ca fapte dintr-un trecut îndepărtat, ci ca exemplu pentru ceea ce au putut realiza Fraţii noştri de acum un veac şi jumătate.

Gala Concert CRĂCIUN PENTRU TOTŢI


Identitatea de viziune asupra fenomenelor sociale a unui important număr de intelectuali a dat naştere Grupului “SOLIDARITATEA CULTURALĂ ROMÂNĂ”, urmat de formarea unei organizaţii non guvernamentale, numită “SOLIDARITATEA CULTURALA PENTRU ROMANIA ARS XXI”.

Obiectivul iniţial al acestei Fundaţii era organizarea unor evenimente artistice si culturale, în scopul atragerii tuturor celor doritori sa îşi exprime solidaritatea activa cu o multitudine de fenomene sociale actuale şi care, din nefericire, lasă indiferenţi tocmai pe aceia ce au un trai îndestulat şi lipsit de griji.

Activitatea Fundaţiei „SOLIDARITATEA CULTURALA ROMANA” (SCR) s-a dezvoltat în doua direcţii principale, ambele orientate spre operele de caritate… Îngrijirea medicală în spitale şi clinici şi Organizarea unor evenimente artistice şi culturale în scopuri caritabile.

Copyright © Anca Nicolescu. All rights reserved.

  © Blogger template Writer's Blog by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP