CE PROPUNERI POATE FACE FRANCMASONERIA PENTRU A RǍSPUNDE ASPIRAŢIILOR TINERETULUI?

CE PROPUNERI POATE FACE FRANCMASONERIA PENTRU A RǍSPUNDE ASPIRAŢIILOR TINERETULUI?

Au contribuit: Marthe Tournou, Jean-Michel Reynaud, Michel Barrière, Jean-François Delbos, Simone Rudelle, Roger Bruni, Joan-Francesc Pont Clemente, Ingrid Tahon, Matteo Mori, Mireille Raunet, Marc-Henri Charonton, Anca Nicolescu, Delia Mucica, Alain Fumaz, Marcel Graine, Jean Massad, Yves-Marie Merling, Jean De Bruecker şi Ina Pipéraki.

«Când pǎrinţii se obişnuiesc sǎ lase copiii de capul lor, Când fiii nu mai ţin seama de cuvintele pǎrinţilor, Când maeştrii tremurǎ în faţa elevilor şi preferǎ sǎ îi flateze, Când în sfârşit tinerii dispreţuiesc legile pentru cǎ nu mai recunosc, deasupra lor, autoritatea nimǎnui şi a nimic, atunci asistǎm, cu toatǎ frumuseţea şi cu toatǎ tinereţea, La începutul tiraniei.»

Platon, 429-347 î.Ch.

«Tinerii» : situaţia actualǎ

Tinereţea fiecǎrei generaţii şi a fiecǎrei epoci este tinereţea noastrǎ a tuturor, şi fiecare se recunoaşte în ea ; oricare ar fi imagine ape care o avem despre tinerii noştri, pozitivǎ, negativǎ, îngrijorǎtoare, minunatǎ, sǎ nu uitǎm cǎ ei sunt « oglinda », reflecţia nouǎ înşine, sunt copiii noştri şi noi suntem pe undeva pǎrinţii lor, responsabili pentru aceşti tineri.

Chiar dacǎ tineretul european se reduce continuu (tinerii de mai puţin de 25 de ani reprezintǎ astǎzi 32% din populaţia totalǎ europeanǎ) – pe când în numeroase alte ţǎri vecine Europei ei reprezintǎ douǎ treimi din populaţie – acest tineret este veriga ce ne uneşte în timp, care ne leagǎ cu trecutul şi care pregǎteşte viitorul. Fǎrǎ ei, nici o regenerare, fǎrǎ ei, nici o memorie viitoare, fǎrǎ ei, nici un reper. Când rǎzboaiele au îmbǎtrânesc Europa, întotdeauna tânǎra generaţie este cea cǎreia i se încredinţeazǎ sarcina acestei regenerǎri . Aceastǎ idee de regenerare o putem regǎsi în faptul cǎ tinerii sunt o resursǎ, sau mai degrabǎ singura sursǎ sǎnǎtoasǎ, de reînnoire şi de continuitate a existenţei, singura probǎ tangibilǎ a nemuririi noastre omeneşti.

Deşi se spune cǎ «tinereţea nu e decât o vorbǎ», totuşi, e o vorbǎ foarte folositoare; cǎci exerciţiul ce consistǎ în a scruta cele mai mici speranţe şi suspine ale unui tineret indefinisabil nu înceteazǎ sǎ pasioneze şi sǎ încingǎ spiritele. Ce gândesc ei? Care le sunt temerile? Cine sunt ei?

De îndatǎ ce vine vorba despre tineret, se formeazǎ douǎ tabere : pe de o parte, cea a «tinerilor victime ale societǎţii», cǎrora le vom deplânge precarizarea, excluderea, maltratarea, lipsa recunoaşterii, etc.; pe de altǎ parte, tabǎra «societǎţii victime a tineretului», unde se denunţǎ creşterea insecuritǎţii, a impoliteţii, a iresponsabilitǎţii.

Aceastǎ dezbatere este în van, cǎci cum altfel sǎ definim tinereţea decât, tocmai, ca un «pasaj spre vârsta adultǎ» sau ca pe o «adolescenţǎ» în sensul etimologic al termenului (adulesco: «cresc»). Acolo unde însǎ disputa pune punctul pe "i" este în constatarea implacabilǎ a alungirii considerabile a acestui pasaj în societţile contemporane. Sub efectul sporirii speranţei de viaţǎ, dar şi al unei bulversǎri generale a vârstelor, pǎrǎsim astǎzi copilǎria din ce în ce mai devreme pentru a intra în vârsta adultǎ din ce în ce mai târziu. In statistici , pragul maturitǎţii este astǎzi considerat a fi vârsta de 30 de ani. Dupǎ care comportamentul cotidian, economic şi chiar electoral se schimbǎ în întregime.

Tinereţea, dupǎ o altǎ interpretare propusǎ de sociologul Olivier Galland, nu este nici vârsta refuzului de a creşte, nici cea a opresiunii adulte, ci este o fazǎ intensǎ de experimentare. Ea se prelungeşte nu numai pentru cǎ viaţa se alungeşte, ci pentru cǎ astǎzi maturitatea seamǎnǎ mai mult cu un orizont care trebuie construit decât cu un statut, un rol mai degrabǎ decât o hainǎ de gata.

Inventarea generaţiilor este jocul preferat al observatorilor de opinie. Am avut, în 1968, «generaţia lui mai 1968» - care a început în Franţa, dar a caracterizat toatǎ tinerimea europeanǎ din acea perioadǎ -, în 1988 o generaţie zisǎ «moralǎ»; a venit apoi, spre anii 2000, generaţia «negri, albi, arabi» («black, blanc, beur»); iar de atunci încoace, o «generaţie internet», o «generaţie Google», «Facebook», se anunţa chiar o viitoare generaţie «I-pad», şi descoperim astǎzi o generaţie «indignatǎ» în Spania, Grecia, Italia şi Portugalia.

O «generaţie pierdutǎ» sau o variabilǎ de ajustare?

Recentele evenimente populare din Tunisia, în care tineretul a jucat un rol primordial, şi urmǎrile înregistrate în Egipt şi în Algeria mai cu seamǎ – care survin dupǎ revendicǎri exprimate în Iran şi Turcia – aratǎ limpede în ce mǎsurǎ popoarele oprimate şi frustrate sunt însetate de Libertate şi Democraţie. Elementul declanşator fiind de fiecare datǎ absenţa locurilor de muncǎ şi a perspectivelor în special pentru tinerele generaţii cu educaţie şi cu diplome. Impinse de tinerii lor, care nu mai pot suporta şi care constatǎ cǎ nu au nici un viitor, popoarele se elibereazǎ pentru a scrie o nouǎ paginǎ a istoriei lor.

Toţi democraţii se bucurǎ sǎ vadǎ cǎderea despoţilor şi aplaudǎ voinţa de a organiza alegeri libere şi de a crea instituţii democratice. Dar dacǎ Revoluţia Iranianǎ a sfârşit prin a instaura un regim obscurantist şi teocratic, ştim bine cǎ Revoluţia de iasomie în Tunisia reprezintǎ la rândul sǎu o alegere deschisǎ lumii arabe, între laicitate sau islamism. Alegerea între tenebre sau universalism, nu o obligaţie de a asimila modelul occidental, ci de a asimila dimensiunea sa universalǎ. Dupǎ cum se întreba filozoful egiptean Fouad Zakarya, «o generaţie pierdutǎ»?

Un raport al Biroului Internaţional al Muncii, publicat în 2010, aratǎ cǎ rata şomajului a celor aflaţi între 15 şi 24 ani nu a fost niciodatǎ atât de ridicatǎ, atingând 78 milioane de persoane în lume, dintr-un total de 250 milioane de toate vârstele; rata este de 21% în Europa. Biroul subliniazǎ cǎ dupǎ generaţia sacrificatǎ dupǎ primul rǎzboi mondial, astǎzi criza riscǎ sǎ creeze o «generaţie pierdutǎ».

Creşterea economicǎ slabǎ, şomajul ridicat, salariile foarte mici, şi puţina coeziune socialǎ în rândul generaţiilor tinere, iatǎ dovezile cǎ societatea noastrǎ merge prost. Previziunile de creştere economicǎ nu sunt optimiste, de exemplu în Spania în 2011 Fondul Monetar Internaţional anunţǎ +0,6% şi ar trebui cel puţin 1,5% creştere pentru a genera noi locuri de muncǎ.

Mulţi aşteaptǎ o uşoarǎ creştere în al doilea semestru al 2011, dar toţi sunt de acord cǎ aceasta va fi insuficient pentru ca şomajul tinerilor sǎ se diminueze ; el este încǎ de 40% pentru cei de sub 25de ani în Spania, ceea ce meritǎ clar calificativul de «generaţie sacrificatǎ» , chiar dacǎ, aşa cum explicǎ Dorothea Schmidt, specialistǎ a Organizaţiei Internaţionale a Muncii pentru Africa de Nord, cu sediul la Cairo, «este generaţia cea mai educatǎ pe care am avut-o vreodatǎ», dar «fie cǎ au fǎcut studii artistice sau de ingineri, nu îşi gǎsesc de lucru. Lipsa de înţelegere la adresa lor este periculoasǎ».

Dealtfel aceastǎ generaţie este utilizatǎ ca o « variabilǎ de ajustare » prin intermediul stagiilor, perioadelor de probǎ… care nu sunt decât expresia unei munci cvasi-gratuite care nu se mai înscrie în dreptul muncii. Aceastǎ situaţie genereazǎ o nouǎ sǎrǎcie care are drept corolar,din cauza lipsei de mijloace, o stare de sǎnǎtate precarǎ ce poate antrena o problemǎ de sǎnǎtate publicǎ.

Tineretul este prima victimǎ a situaţiei economice

Primǎ victimǎ a situaţiei economice, tineretul se simte trǎdat de dublul fapt cǎ, atingând un nivel de studii şi de pregǎtire superior celor mai în vârstǎ şi rǎspunzând favorabil angajamentului de a face studii îndelungate, piaţa muncii actualǎ nu mai recunoaşte aceastǎ excelenţǎ, propunându-i locuri de muncǎ sub-evaluate şi sub-remunerate faţǎ de nivelul lor de cunoştinţe. Aceastǎ situaţie reflectǎ un paradox în care ştiinţa care reprezintǎ un cost pentru societate şi care a fost prezentatǎ ca singurul mijloc de a reuşi în viaţǎ nu mai este un atu pentru o bunǎ integrare socialǎ.

Întregul tineret al ţǎrilor zise bogate suportǎ o violentǎ degradare a perspectivelor sale. Dovadǎ stǎ sinteza celor 16 studii asupra politicilor de tineret duse de OCDE : nu numai cǎ rata şomajului atinge 20% în medie, dar, avertizeazǎ organizaţia, aceasta «va rǎmâne ridicatǎ mult dupǎ reînceperea creşterii economice».

Dar putem noi rezonabil vorbi de o «generaţie sacrificatǎ»? Se pare cǎ tinerii au mai degrabǎ mari dificultǎţi de a intra în viaţa adultǎ şi de a se integra social. Generaţia sacrificatǎ înseamnǎ cǎ tinerii intrǎ în sociatate cu un handicap care îi va însoţi toatǎ viaţa. Existǎ mai degrabǎ o problemǎ de categorie de vârstǎ, o crizǎ latentǎ de integrare a tineretului, care se joacǎ pe douǎ terenuri esenţiale: şcoala şi piaţa muncii. Sistemul educativ european este gândit cu obsesia selecţiei elitelor. Ideea este de a selecta pentru a-i pǎstra pe cei mai buni. Ceilalţi sunt ejectaţi spre filiere de mâna a doua. Se eliminǎ şi se genereazǎ la tineri o teamǎ de eliminare. Sistemul nu reuşeşte sǎ creeze o stimǎ de sine la tineri, care este cheia reuşitei. În plus, aceastǎ selecţie se face pe o bazǎ foarte academicǎ, cu un clivaj crescând între aceastǎ culturǎ şcolarǎ şi cultura tinerilor. Asistǎm astfel la o rupturǎ între tineret şi şcoalǎ, ceea ce este foarte îngrijorǎtor.

Ban Ki Moon, Secretarul General al Naţiunilor Unite, declara într-un discurs cǎ «trebuie înteţite eforturile de a-i face pe tineri sǎ participe, pentru o lume mai bunǎ». Pe de altǎ parte, Klaus Schwab, profesor de economie elveţian, preşedintele fondator al Forumului Economic Mondial, a declarat la Davos la sfârşitul lui ianuarie 2011 cǎ «criza financiarǎ care s-a transformat în crizǎ economicǎ, apoi în crizǎ socialǎ, riscǎ astǎzi sǎ devinǎ un rǎzboi între generaţii».

Eliminarea acestui risc presupune mai multǎ înţelegere, mai multǎ implicare, mai multǎ asistenţǎ, pentru ca ei sǎ nu mai aibǎ impresia cǎ au fost abandonaţi. Trebuie sǎ iniţiem o reflecţie asupra locului actual şi viitor al tineretului într-o societate în curs de îmbǎtrânire. Ce înseamnǎ a fi tânǎr azi? Ce înseamnǎ a fi tânǎr într-o Europǎ şi într-o lume în care echilibrele generaţionale evolueazǎ atât de puternic? Reflecţia poate merge şi mai departe… «Tineretul şi schimbarea reperelor», «Tineretul şi revoluţia numericǎ» şi «Tineretul şi participarea politicǎ», sunt dovezi ale locului central acordat acestui tineret de cǎtre politicieni, economişti şi tehnocraţi, pentru a nu cita decât pe aceşti «responsabili» ai generaţiilor viitoare.

«Reţelele de socializare»: tineretul pe calea libertǎţii şi a intergrǎrii sociale

Şi dacǎ ne-am pune întrebarea cum percepem rolul reţelelor de socializare de pe Internet, utilizate din plin de tineret?

O altǎ scenǎ de dezbatere publicǎ, cea a reţelei Web, capteazǎ curiozitatea tinerilor. Am vǎzut cum s-au cufundat în aceastǎ socializare originalǎ care utilizeazǎ toate resursele mijloacelor de comunicare. Astfel noua generaţie se aşteaptǎ la mai mult pentru a schimba lucrurile : nu pe un plan strict politic partizan, în care nu crede, ci pe plan cultural şi social.

În primul rând, Web 2.0 este purtǎtorul valorilor care se adreseazǎ tineretului. Acest sistem de gândire provenind din curentul hacker, cocktail din contra-cultura californianǎ a anilor 1960 şi din imaginarul promotorilor programelor gratuite, laudǎ libertatea de expresie, idealul egalitar, schimbul dezinteresat, creaţia colectivǎ. Lumea creaţiei artistice nu s-a înşelat dealtfel în aceastǎ privinţǎ. Una din funcţiunile artei este tocmai de a traduce mişcǎrile de fond, adesea imperceptibile, ale societǎţii.

Istoria civilizaţiilor abundǎ de astfel de demonstraţii care devin mult mai lizibile odatǎ cu trecerea timpului. Este deci un domeniu care nu trebuie neglijat. Numeroase filme, piese de teatru şi cǎrţi, î numa crizei economice, demonstreazǎ cǎ aceasta alimenteazǎ o crizǎ mai profundǎ pe care am putea-o numi o crizǎ de societate.

Tineretul european în aceste condiţii se trezeşte confruntat cu o situaţie paradoxalǎ. Deschisǎ spre lume graţie tehnologiilor derivate din Internet, mai pregǎtit şi mai educat decât orice generaţie înaintea sa, tineretul are dificultǎţi de a se insera într-un univers economic mişcǎtor, instabil, ostil. Mitul Progresului permanent ce conduce cǎtre o societate mai justǎ, mai deschisǎ, mai fericitǎ, este serios zguduit. Acest tineret nu mai este deci dispus sǎ apere societatea în care a crescut şi care nu mai este capabilǎ sǎ îi dea posibilitatea de a se realiza. Dar tineretul nu a pierdut idealurile care i-au fost inculcate chiar dacǎ nu mai are iluzii asupra realizǎrii lor în curând.

Dealtfel, Internetul pune la dispoziţie posibilitǎţi de dezbatere care atrag un public care se fereşte de înregimentarea ideologicǎ proprie partidelor politice ; este un marker cultural foarte puternic al epocii noastre. In acest spaţiu clocotitor, ne-mediatizat de instituţii sau de marile media, se formeazǎ o altǎ concepţie a raportului la res publica. Putem nota dealtfel cǎ în recenta revoluţie tunisianǎ, ca şi pentru revoltele din Cairo, rolul jucat de Internet şi de reţelele de socializare au fost un catalizator foarte important şi o sursǎ primordialǎ de circulaţie a informaţiei.

Aceasta ne trimite cǎtre o trǎsǎturǎ foarte puternicǎ a culturii adolescente actuale: valorizarea faptului de a fi împreunǎ şi a împǎrţirii colective a emoţiilor. Existǎ aici un paradox. Asistǎm la o repliere identitarǎ a tinerilor, cu o culturǎ puţin aparte faţǎ de restul societǎţii şi o voinţǎ de a rǎmâne între ei. Dar prin aceastǎ mişcare, ei se reintegreazǎ în societate, îşi transmit mesaje de interes colectiv, se organizeazǎ în grupuri de presiune (de exemplu taxa Robinhood, sau impozitul Tobin, împotriva politicii adoptate de guvern, de exemplu în Grecia, abţinerea de la vot la alegerile prefectorale şi municipale, mişcarea tinerilor «indignaţi» în Europa, etc…), ei schimbǎ de fapt societatea, ei reacţioneazǎ!

Integrarea tinerilor imigranţi: sǎ acţionǎm împreunǎ în Europa

Un alt punct important este cǎ tineretul ce rezidǎ pe teritoriul european este compus pe de o parte din europeni zişi “de origine”, şi din imigranţi ne-comunitari pe de altǎ parte. Printre tinerii zişi “de origine”, cea mai mare parte sunt integraţi în societatea europeanǎ. O altǎ parte este însǎ marginalizatǎ ca efecto al condiţiilor sociale şi economice precare. Dimpotrivǎ, la tinerii imigranţi de origine ne-comunitarǎ, o mare majoritate nu este integratǎ în societatea europeanǎ, pe lângǎ o minoritate dintre ei care trǎieşte conform uzanţelor şi cutumelor europene.

Aceşti tineri “neintegraţi” în societate sunt problematici, în mǎsura în care ei suferǎ din cauza aceasta, duc adesea o viaţǎ de lene şi au tendinţa de a se deda violenţelor şi activitǎţilor ilicite. Mǎsuri imediate, bazate pe dialogul între comunitǎţi, ar putea fi luate, cu atât mai mult cu cât aceastǎ populaţie este tânǎrǎ, voluntaristǎ, curajoasǎ şi adesea chiar educatǎ; tot atâtea calitǎţi intrinseci care cer respect şi prezintǎ toate atuurile unei integrǎri reuşite (dacǎ aceasta este doritǎ).

2011 – Anul European al Voluntariatului

În fiecare an, milioane de persoane din toatǎ Uniunea europeanǎ îşi oferǎ ajutorul pentru a ameliora viaţa în comunitǎţile lor. Ca recunoaştere a eforturilor lor, Comisia europeanǎ a ales 2011 pentru a celebra anul European al voluntariatului. Tinerii sunt adesea benevoli în dorinţa lor de a acţiona.

Voluntariatul nu beneficiazǎ numai societǎţii, ci aduce deasemenea mai mult sens în viaţa voluntarilor. Le permite sǎ acumuleze competenţe care le completeazǎ educaţia şi pe care le vor putea folosi în viitoarele lor profesiuni. In contextul economic actual marcat de crizǎ, susţinerea pe care voluntariatul a reprezintǎ pentru persoanele fǎrǎ serviciu, permiţându-le sǎ se punǎ la zi şi sǎ îşi amelioreze competenţele, este foarte important.

Cu toate acestea, considerǎm cǎ voluntariatul nu trebuie sǎ fie un substitut de serviciu pentru a compensa o lipsǎ, ci trebuie sǎ se înscrie în cadrul unei educaţii valorizante. Nu trebuie sǎ fie un paliativ al absenţei de mânǎ de lucru sau un mod de executare a sarcinilor anexe. Trebuie sǎ fie remunerat într-o manierǎ corectǎ şi demnǎ. Politicienii trebuie sǎ legifereze pentru a fixa scopurile şi cadrul voluntariatului, pentru a evita abuzurile şi exploatarea de cǎtre întreprinderi.

Trebuie sǎ dǎm tinerilor dorinţa de a fi cetǎţeni conştienţi de drepturile lor ca şi de datoriile lor. Politicienii în special trebuie sǎ acţioneze cu responsabilitate şi cu valoare de exemplu.

Contribuţia noastrǎ la întǎrirea rolului Strategiei Europene 2010 – 2018

În aprilie 2009, Comisia a prezentat o comunicare intitulatǎ “O strategie pentru tineret”: este vorba de o nouǎ metodǎ de coordonare cu care trebuie sǎ ne adresǎm tinerilor, pentru a crea mai multe provocǎri şi mai multe oportunitǎţi.

Aceastǎ nouǎ strategie invitǎ statele membre şi în acelaşi timp Comisia, pentru perioada 2010-2018, sǎ întǎreascǎ mǎsurile care permit mai buna adaptare a politicilor care privesc tineretul la nivel european, în special locurile de muncǎ şi tineretul, şi un dialog regulat şi permanent cu tineretul.

Acest dialog structurat privitor la tineret este organizat la nivelul Uniunii în cicluri de 18 luni. Cele trei state membre care deţin preşedinţia Uniunii în aceastǎ perioadǎ au fost deja obligate sǎ acorde prioritate acestor subiecte ; trei conferinţe au fost organizate, în Spania (în primul semestru 2010) despre includerea socialǎ, în Belgia (în al doilea semestru 2010) asupra locurilor de muncǎ şi tineretului (un tânǎr din cinci trǎieşte sub limita sǎrǎciei) şi în Ungaria (primul semestru 2011) despre participarea cetǎţeneascǎ activǎ.

Noi, cetǎţeni şi franc-masoni, avem partea noastrǎ de responsabilitate; reflecţiile noastre trebuie sǎ conducǎ la luǎri de poziţie şi la acţiuni. Nu putem accepta sǎ constatǎm cǎ, pe când o micǎ parte din societǎţile noastre se îmbogǎţeşte din ce în ce mai mult, o mare parte – dintre care tineretul nostru – sǎrǎceşte fǎrǎ speranţa unei întoarceri la vremuri mai bune.

În acest cadru, obiectivele acţiunii noastre şi sugestiile noastre sunt:

• o mai bunǎ participare a tinerilor şi a organizaţiilor de tineret în societate şi în procesele decizionale; trebuie ca ei sǎ devinǎ parteneri recunoscuţi ale instituţiilor internaţionale;
• ascultarea a ceea ce au de spus tinerii şi crearea unui spaţiu european, public şi/sau privat, unde sǎ se poatǎ schimba ideile tinerilor;
• utilizarea mijloacelor de comunicare actuale, utilizate de tineri (facebook, twitter, alte reţele de socializare);
• voinţa de a crea dorinţa generaţiilor tinere de a învǎţa sǎ trǎiascǎ împreunǎ pentru a se recunoaşte ca aprteneri de viaţǎ şi sǎ se deschidǎ cǎtre pluralitate;
• favorizarea accesului tinerilor la locuinţe;
• ameliorarea înţelegerii interculturale, a democraţiei, respectului, diversitǎţii, drepturilor omului, cetǎţeniei active şi a solidaritǎţii;
• favorizarea învǎţǎrii şi a cǎutǎrii de locuri de muncǎ, instaurarea unei remuneraţii care sǎ permitǎ traiul demn;
• stabilirea egalitǎţii de drepturi şi de şanse pentru tinerii din Europa;
• lansarea unui program de vaste lucrǎri, coordonat la scarǎ europeanǎ, care sǎ facǎ apel la mânǎ de lucru calificatǎ;
• frânarea instaurǎrii unui sistem care supune prea mult tineretul puterilor financiare;
• adotarea de mǎsuri ne-bǎneşti şi crearea de acţiuni corespunzǎtoare pentru a contribui la formarea cetǎţeanului, formare conceputǎ ca un fel de parcurs iniţiatic favorizând emanciparea individualǎ (libertatea de a fi şi de a gândi) în sânul societǎţii;
• crearea unei « Carte a mentorului » : aceasta înseamnǎ cǎ fincare ales politic, la orice nivel administrativ, sǎ fie investit, în acelaşi timp cu mandatul sǎu, de o obligaţie cetǎţeneascǎ de a fi mentorul unui tânǎr în parcursul sǎu de învǎţare şi în inserarea sa în viaţa activǎ;
• trebuie creat un fond alimentat de o taxǎ asupta mişcǎrilor de capital şi destinat:

1. Punerea la dispoziţie, în anumite condiţii, a capitalurilor la dispoziţia tinerilor sau antreprenorilor care se angajeazǎ durabil tineri pentru dezvoltarea de întreprinderi în toate sectoarele economice, dar cu prioritate pentru întreprinderile care creeazǎ bunuri materiale de uz curent;
2. Subvenţiilor cǎtre întreprinderile care se angajeazǎ sǎ conserve şi sǎ transmitǎ tinerilor tradiţiile de meserii, cu alte cuvinte carea r urma într-un sector particular tradiţiile profesionale pentru a nu pierde anumite tehnici care ar putea într-o zi sǎ fie reinvestite în meserii artizanale sau industriale pe pieţe particulare.

Pentru noi, toate acestea au un scop: a me reda tinerilor speranţa, dorinţa de creaţie, plǎcerea de a acţiona împreunǎ şi în comun; astfel, viitorul devine în mod direct orizontul unei responsabilitǎţi comune şi inter-generaţionale.

Speranţa este o caracteristicǎ majorǎ a Francmasoneriei

Cine îşi face griji cu adevǎrat pentru tineret? Ce propuneri avem în faţa exigenţelor unei vieţi grele şi dificil de descifrat?

Întrebarile noastre sunt grave şi serioase. Dacǎ societatea este profund bolnavǎ, toţi suntem responsabili; acesta este exact punctul unde începe lucrarea masonicǎ. Pesimismul şi instrospecţia sterilǎ nu servesc la nimic.

Mişcarea masonicǎ pe care o reprezentǎm nu este aici numai pentru a face procesul sistemului economic actual. Numeroşi oameni de ştiinţǎ, economişti, analişti, gânditori şi artişti vor face asta mai bine decât noi, dar în schimb, prin lucrǎrile noastre, prin ataşamentul nostru faţǎ de valorile umaniste, vrem sǎ ne aducem contribuţia la viitorul Europei care determinǎ însǎşi situaţia tinerilor, de astǎzi şi de mâine. In ce creedme noi, în afara economicului, pentru a face ca tinerii sǎ adere şi a le da forţa de a creşte şi de a întreprinde?

Am traversat o lungǎ perioadǎ de creştere economicǎ (cel puţin consideratǎ ca atare, chiar dacǎ astǎzi am înţeles cǎ trebuie poate sǎ mǎsurǎm altfel creşterea) care acoincis cu o perioadǎ de speculaţie, de profit “recunoscut”, de cupiditate umanǎ. Şi iatǎ-ne acum, de mai multde doi ani, în plinǎ crizǎ financiarǎ, economicǎ şi moralǎ ! Noi, franc-masoni şi cetǎţeni luminaţi, ştim cǎ totul provine din faptul cǎ omul este considerat ca un mijloc şi nu ca un scop!

În zilele noastre, Europa cetǎţeniei şi a drepturilor sociale, ca şi întreaga lume, se revelǎ a fi în principal un spaţiu de liber schimb de tot şi de nimic! Criza lasǎ locul încǎ o datǎ îndoielii, creşterii populismelor, extremismelor şi xenofobiilor!

Şi în aceastǎ teribilǎ realitate, tinerii sunt din ce în ce mai atinşi de şomaj, de izolare, de insatisfacţie şi de instabilitate, care hrǎnesc teama de viitor, teama de celǎlalt; ei sunt deasemenea angoasaţi şi se cred incapabili de a face ca societatea sǎ se mişte.

Atunci, rolul nostru este sǎ le dǎm speranţǎ; franc-masoneria a fost dintotdeauna speranţǎ, şi pe de altǎ parte trebuie fǎcute lucruri simple pentru a le suscita interesul şi a favoriza dialogul, de a le satisface nevoile, de a utiliza arta ca un mijloc şi un loc convivial de întâlnire şi de liber schimb, mai ales de a-i informa şi de a le demonstra în mod tangibil «valoarea» valorilor noastre.

Trebuie sǎ le dǎm încredere, sǎ le prezentǎm mesajul nostrum pozitiv şi ardoarea noastrǎ de a ne lupta în permanenţǎ ; putem deasemenea sǎ favorizǎm consolidarea sentimentului de identitate şi de cetǎţenie, de coeziune socialǎ cǎutatǎ. Sǎ luptǎm cu ei împotriva unui conformism de rǎu augur într-o lume globalizatǎ, unde capacitatea de adaptare, aptitudinea la inovaţie şi spiritul de iniţiativǎ sunt cheile supravieţuirii.

Trebuie create circumstanţele necesare pentru ca tinerii sǎ se identifice mai bine cu societatea contemporanǎ, pentru cǎ ei denunţǎ faptul cǎ le e greu sǎ se reconoascǎ în ea. Trei domenii se definesc în ceea ce sperǎ tinerii: locurile de muncǎ şi formarea, egalitatea şanselor şi refundamentarea unui proiect de societate.

O profundǎ reformǎ a societǎţii se impune

Când nedreptatea societǎţii este atât de mare, încât timpul schimbǎrii societǎţii a sosit.

Istoria ne-a învǎţat cǎ în astfel de moment au fost fǎcute marile revoluţii, revoluţia americanǎ şi revoluţia francezǎ în special.

O revoluţie este, în sensul politic sau social, o mişcare politicǎ care trebuie sǎ producǎ o schimbare profundǎ şi bruscǎ a societǎţii. Termenul de revoluţie socialǎ este totuşi mai puţin drastic din punct de vedere politic, pentru cǎ este utilizat pentru a caracteriza reforme percepute drept radicale, dar nu sunt neapǎrat însoţite de o afrontare politicǎ violentǎ.

Pentru cǎ simţim bine acest ferment revoluţionar sau prerevoluţionar, aceastǎ voinţǎ de revoluţie socialǎ, de reformism profond, în societǎţile europene, ne mobilizǎm colectiv dincolo de angajamentele noastre personale.

Este sensul coeziunii sociale care ne ghideazǎ acţiunea; tineretul nostru este rǎu tratat şi prea adesea nu are speranţǎ.

Indignarea lui Hessel o gǎsim dupǎ 15 mai 2011 în pieţele cele mai importante ale oraşelor spaniole, care sunt ocupate de mii de tineri vreme de mai multe sǎptǎmâni. Actorii politici nu înţeleg cese întâmplǎ. Existǎ experţi care considerǎ cǎ importanţa mişcǎrii este o creaţie media. Se crede cǎ recentele alegeri regionale şi administrative sunt mult mai importante decât demonstraţiile tinerilor indignaţi. Partidele politice sau sindicatele nu au înţeles cǎ “15 mai” este o mişcare mai mult reformistǎ decât revoluţionarǎ, clar pacifistǎ, foarte criticǎ cu prezenta situaţie şi cu conformismul unei clase politice adormite (şi, câteodatǎ, afaceriste). Valoarea mişcǎrii a fost surpriza, în sǎptǎmâna dinainte de alegeri, alegerile au arǎtat dorinţa de schimbare (materializatǎ ca o opţiune pentru dreapta, de data aceasta). “15 mai” are o mare valoare ca gest de indignare, a beneficiat dealtfel de sprijinul a 90% din populaţie. Trei sǎptǎmâni mai târziu, chiar cu câteva momente de violenţǎ la Barcelona, sprijinul acordat mişcǎrii este încǎ de 75%.

Aceastǎ mişcare s-a rǎspândit în Europa, trecând prin Grecia, Portugalia, Irlanda şi Italia. In fincare ţarǎ mişcarea a fost în principal “dirijatǎ” de tinerii care s-au organizat în grupuri, mai ales graţie facilitǎţilor internetului.

Mişcarea spaniolǎ a « indignaţilor » a organizat pe 29 şi 30 iunie o adunare popularǎ la Puerta des Sol, la Madrid, despre starea naţiunii şi vizând crearea unui spaţiu de reflecţie asupra chestiunilor cetǎţeneşti, raporteazǎ El Pais . In Grecia, adunǎri au fost deasemeni organizate în jurul Pieţei Syntagma, şi Comitetul consultativ al cetǎţenilor independenţi a lansat o declaraţie şi un referendum popular organizat pe 26 iunie pentru a vota pentru sau contra mǎsurilor de austeritate impuse de sistemul socioeconomic.

Tineretul, prin esenţa sa, reprezintǎ ce va fi societatea de mâine. Rezultǎ deci, din partea noastrǎ, un angajament moral faţǎ de ei şi o grijǎ pe care structurile politice trebuie sǎ o respecte. Când societatea nu mai permite tineretului sǎ ocupe locul care îi revine, acea societate se gǎseşte în pericol, cǎci construcţia şi regenerarea sa nu mai sunt asigurate. Umanitatea este dintotdeauna o succesiune de generaţii prin care civilizaţia s-a construit. Cu aceastǎ conştiinţǎ de transmisiune umanitatea se recunoaşte, dureazǎ şi evolueazǎ în vederea unui destin comun, în care progresul, valoare principalǎ, este motorul oricǎrei vieţi.

În concluzia acestei lucrǎri, se vede cǎ falsa bogǎţie pe care o etaleazǎ societatea noastrǎ de consum nu poate ascunde gravele dificultǎţi cu care se confruntǎ tineretul european. Dacǎ vrem ca viitorul sǎ fie o şansǎ pe care sǎ o oferim tinerilor, femei şi bǎrbaţi din spaţiul european, trebuie ca deciziile pe care trebuie sǎ le ia autoritǎţile politice sǎ nu se sprijine pe falsa idee cǎ bogǎţia financiarǎ actualǎ este inepuizabilǎ, cǎ trebuie ca destinul lumii sǎ fie lǎsat pe mâinile economiştilor şi finanţiştilor. Lecţiile istoriei ne aratǎ cǎ inactivitatea constrânsǎ, lenea suportatǎ au condes la catastrofe societale.

Trebuie sǎ avem încredere în tineri şi sǎ favorizǎm apariţia valorilor morale, singurele susceptibile de a duce la construcţia unei lumi în care bǎrbaţi şi femei, egali în drepturi şi datorii, cu toatǎ libertatea şi responsabilitatea, îşi construiesc viitorul prin activitǎţi comune, asumǎ o solidaritate activǎ luând în considerare dimensiune inter-generaţionalǎ, familialǎ, personalǎ, şi dezvoltǎ democraţii în care meritul personal va fi mai aplaudat decât suma din contul bancar.

Aceste valori sunt cele ale Francmasoneriei, ale cǎrei principii de muncǎ, de libertate, egalitate, fraternitate, de solidaritate, de laicitate, dar şi de ordine iniţiaticǎ şi tradiţionalǎ, sunt capabile de universalitate. A nu le pune în aplicare înseamnǎ a condamna Europa la declin, a interzice tineretului posibilitatea de a accede într-o zi la ceea ce Franc-masoneria, din principiu, cautǎ pentru fiecare şi pentru toţi: fericirea.

Iatǎ de ce credem cǎ trebuie sǎ pǎrǎsim aceastǎ atitudine egocentristǎ, sǎ ne exteriorizǎm, şi ca prim punct al obiectivului nostru şi a reflecţiei noastre, sǎ garantǎm tinderea spre o societate mai bunǎ. Este singurul mijloc de a ne preocupa util de tineretul nostru...