duminică, 1 noiembrie 2015

Marea Lojă Feminină și Supremul Consiliu Feminin regretă profund tragedia care a avut loc vineri seară în clubul din București

Membrele Marii Loji Feminine a României, în frunte cu Marea Maestră, și cele ale Supremului Consiliu Feminin al României, în frunte cu Suveranul Mare Comandor, doresc a transmite sincerele lor condoleanțe familiilor care au trecut prin tragedia de vineri seară.


Multe dintre noi sunt mamele unor tineri de vârsta celor care au decedat sau au fost grav răniți în urma incendiului produs în clubul respectiv. Este greu să ne imaginăm durerea prin care foarte multe persoane trec în aceste zile negre, zile negre pentru familii, negre pentru cetățenii capitalei și pentru întreaga țară.

Avem speranța și încrederea că autoritățile locale și cele naționale vor soluționa problema responsabilității și vor acționa pentru găsirea vinovaților și pedepsirea acestora. Un astfel de eveniment nu trebuie să se mai repete, iar noi, ca societate, trebuie să conștientizăm faptul că reprezentanții acestei tinere generații sunt cei care ne vor conduce mâine. Trebuie să le oferim siguranța de a putea fi ceea ce ne dorim și le recomandăm a fi: o generație mai bună și mai prolifică decât cele anterioare.


Marea Lojă Feminină a României
Supremul Consiliu Feminin al României


Gala Concert CRĂCIUN PENTRU TOTŢI


Identitatea de viziune asupra fenomenelor sociale a unui important număr de intelectuali a dat naştere Grupului “SOLIDARITATEA CULTURALĂ ROMÂNĂ”, urmat de formarea unei organizaţii non guvernamentale, numită “SOLIDARITATEA CULTURALA PENTRU ROMANIA ARS XXI”.

Obiectivul iniţial al acestei Fundaţii era organizarea unor evenimente artistice si culturale, în scopul atragerii tuturor celor doritori sa îşi exprime solidaritatea activa cu o multitudine de fenomene sociale actuale şi care, din nefericire, lasă indiferenţi tocmai pe aceia ce au un trai îndestulat şi lipsit de griji.

Activitatea Fundaţiei „SOLIDARITATEA CULTURALA ROMANA” (SCR) s-a dezvoltat în doua direcţii principale, ambele orientate spre operele de caritate… Îngrijirea medicală în spitale şi clinici şi Organizarea unor evenimente artistice şi culturale în scopuri caritabile.

Copyright © Anca Nicolescu. All rights reserved.

  © Blogger template Writer's Blog by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP